Actul discriminării și implicații în plan educațional

Căci tot am vorbit despre educație prin iubire, ce-ar fi să iubim toți copiii din jurul nostru, indiferent de culoare, etnie etc? Cu siguranță am trăi într-o lume mai bună dacă am fi educați să iubim pur și simplu, fără nicio barieră. M-am gândit să postez un material pregătit pentru una dintre prezentările pentru facultate, în care se vorbește despre actul discriminării și implicații în plan educațional:

Discriminarea reprezintă adoptarea unui comportament în acord cu stereotipurile și prejudecățile individuale și presupune un tratament diferit aplicat indivizilor sau grupurilor pe baza apartenenței lor entice, rasiale, religioase, sexuale, politice, de clasă etc. Termenul este folosit pentru a descrie acțiunea unei majorități dominante în raport cu o minoritate dominate și implică un prejudiciu adus unei persoane sau unui grup.

Jaun Antonio Pérez și Francisco Dasi consideră că minoritățile sunt „acele colectivități care,  ocupând o poziție de inferioritate într-o relație de putere, nu sunt considerate drept reprezentantele cele mai legitime ale normelor, fiind, din punct de vedere social valorizate negativ, deseori devenind obiectul inferiorizării” (Neculau, Ferréol, 1996, p.132).

„Prejudecățile și reprezentările intervin decisiv în fenomenele de atribuire a unor caracteristici etnopsihice și culturale etniilor. Se generalizează în manieră facilă atunci când se afirmă, de pildă, despre țigani că sunt „murdari, spurcați, necredincioși, leneși, necinstiți” (Zub apud Neamțu, Stan, 1996, p. 170), despre polonezi că sunt „înfumurați”, despre unguri că sunt„mândri și haini”, despre germani că sunt „oameni cumsecade și la treabă practici” (Vulcănescu apud Neamțu, Stan, 1991, p.20) ș. a. m. d. Dacă etichetarea se face fie de o parte, fie de alta a unei valori medii, atunci atribuirea defectelor este discriminantă deoarece nu toți indivizii dintr-o etnie sunt la fel, iar alocarea trăsăturii nu este rezultatul unei analize științifice” (Neamțu, Stan, 2005, pp. 57-58).

Forme ale discriminării, grupuri vulnerabile

1.      Rasismul se referă la opinii, prectici și acțiuni derivate din credința că oamenii pot fi împărțiți în grupuri biologice distincte (rase) și că membrii aceleiași rase au în comun o serie de atribute care pot face grupul per ansamblu mai mult sau mai puțin dezirabil, inferior sau superior.

În funcție de forma de manifestare, putem vorbi despre rasism vizibil (ușor detectabil, presupune acțiuni discriminatorii evidente) și despre rasism ascuns (mai subtil, mai frecvent și mai ușor de negat decât rasismul vizibil).

          Diferențele dintre aceste forme de rasism pot fi mai ușor înțelese, exemplificând cu ajutorul     tabelului următor:

	Vizibil	Ascuns
Individual	Un elev își acuză colegul rom că i-a furat telefonul mobil, deoarece „toată lumea știe că romii fură”.	Un elev refuză să se mute în bancă împreună cu un coleg rom, motivând că nu vede bine la tablă din banca respectivă.
Instituțional	Elevii romi sunt separați de ceilalți, fiind segregați în clase speciale.	În școlile unde există un număr mare de elevi romi nu există niciun părinte rom în Consiliul de administrație al școlii.
Cultural	Prezentarea nerealistă și bazată pe stereotipuri negative a minorităților în mass media.	Un manual școlar care pune accent doar pe istoria națională, omițând istoria minorităților etnice din țara respectivă.

     În România, unul dintre grupurile cele mai afectate de discriminare rasială (inclusiv în mediul școlar) îl reprezintă populația de etnie romă.

A te naște rom în România zilelor noastre nu este tocmai o fericire, în condițiile în care este aproape sigur că vei avea mult mai multe bariere de înfruntat: cel mai probabil vei trăi într-un mediu ostil, marcat de sărăcie. Ai avea de înfruntat ostilitatea celor din jur, ai fi hrănit mai prost și ai avea, cel mai probalil, un singur rând de haine cu care să mergi la școală. Este de asemenea foarte probabil ca profesorii să te pună în ultima bancă și să te dea mereu ca exemplu prost, sau, mai rău, să fii mutat la o școală specială doar pentru că ești rom. Prin urmare, există o șansă mare să nu mai vrei să mergi la școală (cui i-ar plăcea să meargă în fiecare zi într-un loc în care nu este deloc bine primit?) și să o abandonezi cu prima ocazie.

2.      Sexismul este o atitudine sau o prejudecată privind superioritatea unui reprezentant al unui sex asupra altui sex. Atunci când această prejudecată este transpusă în comportament, se poate vorbi despre discriminare sexuală.

Problema sexismului în mediul școlar a făcut așadar obiectul mai multor studii, referitoare atât la stereotipurile de gen vehiculate de manualele școlare, cât și legate de tratamentul diferențial pe care elevii îl primesc de la cadrele didactice, în funcție de genul căruia îi aparțin.

Mai multe studii efectuate în diferite țări din Europa au demonstrat că există diferențe între modurile în care cadrele didactice interacționează cu fetele și băieții, având tendința de a încuraja pasivitatea și conformitatea în rândurile elevelor, dar de a valoriza caracterul independent și individualist al băieților. Așteptările diferite ale cadrelor didactice pot să influențeze chiar rezultatele școlare ale elevilor. Spre exemplu, o serie de studii au demonstrat că relativul avantaj al băieților la discipline din sfera științelor exacte nu pornește de la diferențe reale între cele două genuri, ci reproduce diferențe de gen construite social. La fel, faptul că fetele obțin rezultate mai bune în mod constant este tot o consecință a așteptărilor profesorilor (conform cărora fetele sunt mai conștiincioase, de exemplu).

Diferențele de gen reies și din organizarea activităților în mediul școlar (ex.: separarea fetelor și a băieților pe grupe pentru diferite activități la clasă, sau pe echipe pentru activitățile sportive) sau din procedurile organizaționale precum uniforma obligatorie (pantaloni pentru băieți, fuste pentru fete).

3.      Homofobia definește atitudinile și sentimentele negative față de persoanele cu orientare homosexuală, manifestată prin atracția față de persoane de același sex, și include, de asemenea, respingerea persoanelor despre care se crede că ar fi homosexuale și a tuturor lucrurilor asociate cu acestea.

Orientarea  sexuală este conștientizată la vârste destul de fragede (în perioada pubertății, însă există numeroase relatări ale persoanelor care au știut încă de la vârsta preșcolară că sunt „altfel”), iar la vârsta respectivă, mediul școlar este o parte foarte importantă din viața individului. În contextul social al zilelor noastre, școala nu mai este doar locul în care elevii primesc informații, ci de multe ori suplinește măcar parțial rolul familiei prin transmiterea de valori și formarea mentalităților despre lume și viață. Școala modernă are datoria de a forma cetățeni ai lumii în spiritul toleranței și al respectării și apărării drepturilor omului, iar lupta împotriva homofobiei și a altor forme de discriminare este importantă și revine mai ales cadrelor didactice.

4.      Discriminarea persoanelor cu dizabilități

Persoanele cu dizabilități includ acele persoane care au deficiențe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficiențe care, în interacțiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea deplină și efectivă a persoanelor în societate, în condiții de egalitate cu ceilalți.

Copiii cu dizabilități sunt de cele mai multe ori victime ale discriminării în ceea ce privește integrarea lor în școlile de masă.

O soluție pentru a opri această discriminare ar putea fi adaptarea mediului fizic școlar cât și adaptarea programelor educaționale în așa fel încât să răspundă copiilor cu cerințe educaționale speciale.

Putem vorbi despre mai multe tipuri de discriminare:

a)      Discriminare directă – are loc când o persoană refuză unei alte persoane un drept sau îi limitează acesteia accesul la informații, servicii, accesarea unor drepturi pe baza apartenenței la o anumită categorie.

Exemple:

ü  O elevă este exmatriculată după ce se află că este infectată cu virusul HIV;

ü  Unui copil cu dizabilități îi este refuzată înscrierea într-o școală de masă, deși nivelul său intelectual i-ar permite să facă față cerințelor școlare.

b)      Discriminarea indirectă – intervine atunci când o prevedere, un  criteriu, o practică aparent neutră pune într-o situație de dezavantaj persoane aparținând unui grup vulnerabil, față de alte persoane aparținând grupului majoritar.

Exemple:

ü   Accesul în școală este permis doar elevilor care poartă uniforma școlii, ceea ce ar putea  reprezenta o problemă pentru elevii din medii defavorizare, care nu își permit achiziționarea uniformei respective;

ü  Evaluarea performanțelor elevilor ia în considerare criterii precum contribuția la fondul clasei/școlii sau achiziționarea anumitor materiale didactice.

c)      Hărțuirea – este definită ca fiind un comportament nedorit în legătură cu un  criteriu de discriminare (apartenența etnică, gen, dizabiliate, orientare sexuală etc.), care are ca scop sau

efect violarea demnității personale a persoanei sau crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensiv, în mod intenționat sau neintenționat.

Exemple:

ü  După ora de sport, dirigintele clasei îi cere unui elev rom să-și dea jos tricoul pentru ca toți colegii lui să vadă cum miroase un „țigan împuțit”;

ü  Un elev este în mod repetat ridiculizat de ceilalți colegi pe seama apartenenței etnice sau orientării sexuale, însă acest lucru este ignorat de cadrele didactice și conducerea școlii, pe motiv că „așa sunt copiii, se joacă unii cu alții”.

d)     Victimizarea – se referă la protejarea indivizilor de la orice formă de tratament advers (ex.: exmatricularea, concedierea etc.) ca reacție la o plângere, acțiune sau alte proceduri prin care se urmărește respectarea principiului egalității de tratament. Este vizată de asemenea protecția nu doar a persoanei discriminate, ci și a celor ce pot oferi probe utile în procedura anti-discriminare sau care sunt implicați într-un fel sau altul în această procedură.

Exemple:

ü  Mama unui elev cu dizabilități, sătulă de hărțuielile la care era supus fiul său în mediul școlar, decide să facă o plângere la Inspectoratul școlar. La scurtă vreme după realizarea anchetei și sancționarea persoanelor responsabile, elevului în cauză i se scade nota la purtare sub un pretext inventat, iar ulterior este exmatriculat. Alți elevi care se confruntă cu discriminarea sunt astfel intimidați și nu mai îndrăznesc să semnaleze eventualele abuzuri ale colegilor sau cadrelor didactice.

e)      Discriminarea structurală – are loc atunci când refuzarea unui drept al unei persoane este un efect al modului în care sistemele sociale sunt organizate.

Exemple:

ü  Criteriile avute în vedere pentru acecesibilizarea instituțiilor pentru accesul peroanelor cu dizabilități nu sunt suficient de relevante, de aceea accesibilizarea se reduce la construirea unei rampe de acces care de multe ori este impracticabilă, fiind prea abruptă.

ü   Curriculumul școlar nu include referiri la istoria și originile minorităților entice sau activități care să vizeze explorarea și demontarea stereotipurilor.

Consecințe ale discriminării

Problemele cele mai frecvente cu care se confruntă elevii în situații de discriminare sunt:

·         stima de sine scăzută;

·         autoizolare;

·         dezinteres față de activitățile școlare;

·         abandon școlar;

·         probleme de sănătate;

·         depresie sau chiar suicid.

Modalități de prevenție a comportamentelor discriminatorii în

mediul școlar

     Incidentele generate de comportamente discriminatorii reprezintă un semnal de alarmă, care semnalează necesitatea implementării unor măsuri preventive. Ca regulă generală, aceste măsuri ar trebui dezvoltate într-o manieră participativă, împreună cu elevii și părinții acestora.

În continuare se vor câteva strategii care s-au dovediteficiente în mediul școlar:

1. Crearea unui mediu securizant și constructiv, care să încurajeze discuțiile pe teme delicate. Astfel de dezbateri trebuie să respecte o serie de reguli:

- toți participanții sunt tratați cu respect;

- doar opiniile pot fi atacate, nu persoanele;

- deciziile trebuie argumentate;

- toți participanții trebuie să aibă ocazia să-și exprime punctul de vedere;

- întrebările sunt încurajate.

2. Stabilirea unui cod de conduită, care să conțină prevederi referitoare la discriminare și intoleranță în mediul școlar.

3. Încurajarea participării elevilor prin intermediul consiliului sau parlamentului elevilor.

4. Întărirea parteneriatului școală-familie, prin solicitarea sprijinului părinților în organizarea de activități curriculare și extracurriculare legate de combaterea discriminării.

5. Acordarea de sprijin elevilor aparținând grupurilor vulnerabile, conform nevoilor acestora.

6. Organizarea de activități care să stimuleze reflecția și gândirea critică a elevilor, precum: dezbateri, studii de caz, descrierea experiențelor de viață, implicarea activă în campanii de combatere a discriminării, analiza stereotipurilor prezentate de mass media, exprimarea prin mijloace artistice (teatru, pictură etc.).

Bibliografie:

·         Neamțu, G., Stan, D. (2005). Asistența socială. Studii și aplicații, Iasi: Polirom.

·         Neculau, A., Ferréol, G. (1996). Minoritari, marginali, excluși, Iași: Polirom.

·         Ghid de bune practici pentru aplicarea principului nediscriminării în activitățile didactice