,,Dacă vreţi să creşteţi copii inteligenţi, citiţi-le poveşti. Dacă vreţi să creşteţi copii şi mai inteligenţi, citiţi-le şi mai multe poveşti!" Albert Einstein

      Ştim cu toţii cât de important este cititul în dezvoltarea unui om, iar dacă cei mici reușesc să se obișnuiască de la vârste fragede cu deprinderea cititului, este minunat. Nimeni nu-i poate ajuta pe copii să facă acest lucru mai bine decât părinţii, care trebuie să-i obișnuiască pe cei mici cu ,,povestea de seară" şi educatorii, care includ în planificările lor povestirea. Cu toţii am crescut cu poveşti precum ,,Capra cu trei iezi", ,,Scufiţa Roşie", ,,Fata babei şi fata moşului", însă acum nu pot să spun că am o părere foarte bună despre aceste poveşti. Mi se pare uimitor că acestea  încă mai sunt folosite în grădiniţe, pentru că în mare măsură, ele nu fac decât să inducă frică celui mic. Tema centrală a acestor poveşti este lupta dintre bine şi rău, binele fiind cel care învinge mereu. Spre exemplu, în ,,Scufiţa Roşie", ca şi în celelalte poveşti menţionate, mesajul este unul pozitiv, acela că neascultarea duce la urmări nu tocmai frumoase. Din lecturarea acestei poveşti, copiii înţeleg că trebuie să asculte de părinţi, că nu trebuie să se abată din drum, că nu trebuie să aibă încredere în persoane necunoscute şi astfel nimic rău nu li se va întâmpla. Finalul acestui basm este unul fericit, bineînţeles, însă modul în care personajul negativ își primeşte pedeapsa, este unul foarte crud şi violent pentru vârsta copiilor cărora li se citeşte această poveste. Am descoperit de curând o poveste care m-a fascinat şi pe care o consider potrivită pentru copii, chiar şi pentru adulţi, de ce nu, căci o carte este privită din diferite perspective, în funcţie de vârsta celui care-o citeşte, iar uneori este chiar interesant să pui mâna pe o carte veche să vezi ce poţi descoperi nou în ea. Așadar, vreau să scriu aici câteva rânduri din această poveste, pe care o consider eu potrivită şi plină de învăţătură pentru copii:

      Din Cetatea lui Eu în Cetatea lui Tu

      ,,A fost odată o cetate mare înconjurată de ziduri foarte înalte căreia i se spunea Cetatea lui Eu. Acolo se afla un palat strălucitor din cristale de gheaţă în care locuia împărăteasa cetăţii. Ea era atât de egoistă şi arogantă, încât toţi slujitorii ei o numeau Mândria, adorând-o ca pe o zeiţă. Locuitorii își iubeau mult patria şi credeau că nu mai există niciunde o alta mai bună ca a lor. Tocmai de aceea nu voiau să plece niciodată de acolo. Cu toate acestea, în timp ce toate păreau frumoase şi strălucitoare, totuși oamenii aceştia aveau o problemă: nu vedeau foarte clar. Ochii lor erau tulburaţi, până şi soarele nu-l vedeau așa de luminos precum era în realitate. Desigur, ei nu-şi dădeau seama de acest fapt şi credeau că așa vede toată lumea. Mâniosul era unul dintre copiii acestei cetăţi, încăpăţânat şi egoist ca toţi ceilalți locuitori. El se juca de obicei singur. Într-o zi, nemaidorind iarăşi să se joace cu prietenii lui, i-a lăsat şi a plecat. Ce fel de prieteni mai erau şi aceştia care nu recunoşteau că el era cel mai bun la alergări?! Doar mama lui recunoştea acest lucru. Într-adevăr, mama Mâniosului, doamna Slava deşartă, găsea prilej chiar şi pentru cel mai neînsemnat lucru să-şi laude soţul şi să-şi alinte copiii. Credea că în acest fel reuşea să-i încurajeze şi să le dea putere. Într-una din zile, Mâniosul cunoaşte o fetiţă plină de bucurie, pe nume Seninătate, în afara zidului cetăţii, faţă de care își deschide inima, destăinuidu-i cât de bun este el şi cum mereu alţii sunt de vină atunci când se ceartă cu prietenii la joacă. Seninătate îl ascultă cu atenţie şi îl invită să cunoască şi cetatea ei, Cetatea lui Tu. Ideea de a deveni un mic cercetător l-a entuziasmat pe Mâniosul, dar nu vă imaginaţi că a fost simplu să găsească acest loc necunoscut. Trebuia mai întâi să-i anunţe pe părinţii lui şi, făcând acest lucru, a trezit în ei împotriviri.

- Dar până la urmă ce avea mai bun decât noi această fetiţă? Ce ţi-a spus de tot vorbeşti întruna de ea? întrebă sora lui, Ambiţioasa.

- Nu e numai faptul că vreau să o revăd pe Seninătate, dar mi-a venit şi ideea de a descoperi acea cetate necunoscută. Tată, tu ce zici?

- Eu zic să nu te hotărăşti singur, până nu o întrebi şi pe împărăteasa noastră. Mândria cunoaşte sigur această Cetate a lui Tu şi este bine să cunoști şi părerea ei, apoi vei vedea ce vei face.

- Chiar mâine voi merge la palat, își zise Mâniosul.

Deşi mai fusese la palat, era prima oară când Mâniosul se întâlnea cu împărăteasa lor în mod special. Dis-de-dimineaţă, Mâniosul s-a îmbrăcat cu hainele cele bune şi a pornit spre palat. Până a fost chemat, Mâniosul a aşteptat alături de ceilalți în salonul de aşteptare.

- Mâniosul, locuitor al Cetăţii lui Eu, fiul lui Orgoliu!

- Prezent!

De îndată ce-a trecut de uşă, şi-a umfat pieptul pășind ţanţoş ca la defilare. Ajungând în sfârşit în faţa împărătesei, făcu două plecăciuni adânci, după cum cerea rânduiala.

- Așadar tu eşti cel care vrea să călătorească ca să găsească cetatea lui Tu?

- Da, Măria Ta!

- Nu cunoști că nu există cetate mai mare şi mai frumoasă ca a noastră?

- O ştiu, Măria Ta, dar eu vreau să devin căutătorul acelei cetăţi.

- Mă bucur pentru îndrăzneala ta, așa trebuie să fie toţi cetăţenii mei.

- Fii atent, însă, şi nu lăsa pe nimeni niciodată să te domine! Oriunde vei merge şi cu oricine te vei afla, mereu să zici în sinea ta: ,,EU mai întâi, EU mai întâi!". Astfel vei fi mereu învingător. Apoi Mâniosul a făcut din nou două plecăciuni şi s-a retras. Mâniosul, înainte de vizita la palat, îi propuse şi fratelui său să pornească împreună în călătorie. Trufașul era cu trei ani mai mare decât el, dar nu arăta că îi împărtăşeşte entuziasmul: ,,Mă simt foarte bine aici", îi răspunse acesta. Astfel, Mâniosul, ascultând de sfaturile împărătesei, plecă singur în marea călătorie. Timp de trei zile, Mâniosul se avântă prin locuri necunoscute lăsând în urmă munţi, trecători, dar nici cetate întâlnind, nici ţipenie de om văzând. Devenise nostalgic, fiindu-i dor de frumoasa cetate natală şi se întreba dacă se merita într-adevăr efortul pentru găsirea Cetăţii lui Tu. Inima i se strânsese şi se apropia înserarea. A întâlnit spre folosul lui un bătrân înţelept, care stătea într-o peşteră în pustie. Acesta îi făcu semn să se apropie. Mâniosul ajunse istovit şi tremurând tot.

- Bine ai venit, bine ai venit! Bunicuţul îl luă după umeri şi îl aşeză aproape de foc, pe un buștean mare.

- Hai să te odihneşti. Linişteşte-te şi apoi vom vorbi. Cu mâncarea caldă şi compania bunicuţului, Mâniosul începu încet, încet să se liniștească. Se gândea cum de nu-i pusese nicio întrebare. Nu avea curiozitatea să afle cum a ajuns un copil în pustietatea aceea? Se hotărî să spargă el tăcerea.

- Caut Cetatea lui Tu, nu cumva ai auzit de ea? Bunicuţul dădu din cap şi zâmbi.

- Ceva ştiu şi eu...

- Bunicuţule, vreau să mă asculţi şi să mă ajuţi.

- Pe toţi îi ajut, copilul meu, şi nu dispreţuiesc pe nimeni, pentru că, ştii, omul are nevoie chiar şi de cei neînsemnaţi.

- Spune-mi, așadar, ce ştii despre Cetatea lui Tu?

- Cetatea aceasta, copilul meu, este cea mai frumoasă cetate din câte există pe lume. Această cetate nu are nici ziduri înalte, nici case mari, în altceva constă frumusețea ei. Nimeni nu poate pătrunde însă în această cetate, fără a trece mai întâi printr-o mică trecătoare ca un tunel.

- Eu sunt mic şi sigur voi încăpea!

- Nu cred că încapi așa de bine.

- Mă voi apleca atunci.

- Aici este secretul. Pentru a trece nu e de ajuns doar să-ţi pleci capul, ci trebuie să-ţi micşorezi EUL.

- Fii atent, îţi voi explica mai simplu. Ce ţi-a spus împărăteasa ta înainte să pleci?

- Oriunde mă aflu şi orice aş face, să zic mereu: ,,Eu mai întâi!"

- Ca să găseşti Cetatea lui Tu, trebuie să faci exact invers. Mai întâi să-l pui pe Tu, adică mai întâi să cauţi binele celuilalt, să zici că celălalt este ca tine, ba chiar mai bun decât tine. Când aceasta nu doar o zici, ci o şi faci, atunci EUL tău se micşorează.

- Şi voi trece prin trecătoarea cea strâmtă?

- O vei trece lejer şi dacă vei intra în Cetatea lui Tu, atunci vei vedea că nu vei mai dori să pleci niciodată de acolo.

- Când vei merge pe drum să fii atent la gândul pe care-l porţi în minte. Întotdeauna să gândeşti binele, pentru că, atâta vreme cât vei face așa, drumul va deveni uşor, şi cât timp vei gândi răul, vei avea greutăţi şi vei depune efort în zadar.

- Îţi mulțumesc mult, bunicule, pentru tot ce mi-ai spus! Vrei să-ţi fac un rezumat ca să vezi dacă am reţinut?

- Te ascult!

- Mai presus de toate să caut binele aproapelui şi mereu să am gând bun. Astfel, se micşorează EUL meu şi intru în Cetatea lui Tu.

- Ai reţinut exact. Să mergi cu bine şi să ai binecuvântarea mea! 

Cu ajutorul sfaturilor şi a îndrumărilor lui, a reuşit în cele din urmă să ajungă în Cetatea lui Tu. Acolo a fost întâmpinat de frumusețea şi bunătatea oamenilor ei, a găsit-o pe prietena lui, Seninătate, şi prin ea i-a cunoscut pe toţi ceilalți prieteni de joacă ai ei. Astfel, de la o zi la alta, viaţa lui s-a schimbat şi a învăţat ce înseamnă adevărata iubire. Stăpâna acestei cetăţi se numea Smerenia; ea era o învăţătoare plină de înţelegere. În timpul lecțiilor şi drumeţiilor pe care le făcea cu copiii, ea îi învăţa să aibă şi credinţă în Dumnezeu. Atât de bine petrecuse Mâniosul în Cetatea lui Tu, încât nu-l lăsa inima să mai plece. Însă în tot acest timp l-a însoţit mereu dorinţa ca tot ceea ce aflase şi învăţase acolo să împărtășească şi compatrioților lui. Astfel, într-o zi, ia hotărârea de a se întoarce în cetatea sa natală. Aici este primit cu onoruri ca un mare erou. Auzindu-l însă vorbind despre un Dumnezeu nevăzut care ne ocroteşte cu nesfârşită dragoste şi grijă, locuitorii Cetăţii s-au năpustit asupra Mâniosului cerând pedepsirea lui. Zeiţa Mândria, plină de furie, l-a aruncat mai întâi în închisoare, şi apoi l-a exilat în afara zidurilor cetăţii, ca astfel să-şi găsească liniştea. Cu toate că  a fost alungat, el nu a încetat să vorbească cu dragoste despre Cetatea lui Tu şi despre oamenii acesteia. Cu timpul, mulţi compatrioţi au început să-l creadă şi au rămas cu el până într-o zi când s-au hotărât să părăsească de tot Cetatea lui Eu şi să meargă cu Mâniosul în Cetatea lui Tu, ca să locuiască definitiv acolo. Între aceştia erau şi mama lui, Slava deşartă, fratele cel mare, Trufașul, şi surioara sa, Ambiţia. Locuitorii cetăţii i-au primit cu atâta bucurie, încât nu ştiau ce să mai facă pentru ca noii-veniţi să se simtă cât mai bine. Din nefericire însă, unii nu au reuşit să-şi scoată Eul din inima lor şi să-l înlocuiască cu Tu. Aceştia au motivat că simt nostalgia vechii lor cetăţi şi au decis să se întoarcă acasă. De atunci au început şi călătoriile între cele două cetăţi, călătorii care durează până astăzi. Ţi se face milă de ei, sărmanii călători, care, aflându-se într-o cetate, o doresc apoi pe cealaltă şi tot așa. Printre aceştia se afla şi tatăl Mâniosului, al cărui suflet nu avea nicăieri odihnă, tot plecând şi revenind".
Nu-i așa că v-a plăcut? :-)